Îți place să grădinărești sau doar să te bucuri de o grădină deja amenajată? Ce tip de grădină preferi?
Cine a avut ocazia să grădinărească știe cu siguranță că aceasta nu este o îndeletnicire ușoară și deloc delicată. În fapt, cu cât îți iubești grădina mai tare, cu atât te va durea mai tare și la propriu și la figurat.
Pentru cei care caută o activitate fizică căreia să i se dedice în timpul liber, grădinăritul este exact ce trebuie. Nu cred că există o activitate care să-ți solicite mai mult musculatura, în totalitatea ei, precum grădinăritul.
Sunt persoane dedicate care se dăruiesc în totalitate grădinilor lor. Chiar dacă nu le vedem, ei se reflectă în grădinile îngrijite pe care le vedem în drumul nostru. Nu o dată am admirat grădini frumos lucrate și bine organizate. Când treci zilnic pe lângă un astfel de colț de rai, îți dai seama că omul care o îngrijește este pasionat de ceea ce face.
Oricum ar fi, grădinăritul poate fi o activitate minunată și terapeutică.
Preferi să-ți amenajezi singur grădina ori vrei să apelezi la profesioniști?
Metafora pe care noi am folosit-o în titlu are dublu înțeles. Pe de o parte se referă la lucrul efectiv în grădină cu mâinile goale, iar pe de altă parte la a lăsa pe altcineva să se ocupe de grădină în locul tău.
Cei care au lucrat măcar o dată în grădină pot să confirme că e plăcut să simți pământul reavăn printre degete. Și chiar dacă lucratul pământului cu mâinile goale nu este o treabă tocmai bună pentru piele, totuși satisfacția este mare.
Pe de altă parte, cei care nu au timp să se ocupe de grădina lor în vreun fel, dar ar petrece cu drag clipe de relaxare într-un colț verde, n-au decât să apeleze la specialiști care cu asta se ocupă.
Noi vă recomandăm parcuri.ro. Pentru cine nu a auzit de parcuri.ro, le spunem că este vorba de firma GARDEN SERVICES SRL, o societate care are magazine de desfacere în Campusul de la Agronomie, Bd. Mărăști nr. 59, sector 1, Serele Universității de Științe Agronomice – București, Tel: 0758 088 202; 021 224 70 22; e-mail: magazin@gardens.ro,
Luni-Vineri: 8.30-18.00; Sâmbătă: 8.30-14.30; Duminica: închis (magazinul se numește Gardenis), dar și în Otopeni, DN 1, str. Fermei G nr.1, Otopeni, Ilfov (la 700 de metri după podul de la Aeroport, pe sensul spre Ploiești), Luni-Sâmbătă: 8.30-20.00; Duminica: 8.30-14.30, Tel: 0758 088 200; 031 434 26 10; e-mail: comenzi@gardens.ro.
Ei bine, cei de la parcuri.ro, pe lângă faptul că vând plante fel de fel (au și pepinieră proprie și comercializează atât plante decorative, cât și pentru pomi fructiferi, arbuști cu fructe, arbuști și arbori decorativi etc), se ocupă și cu amenajări grădini. Și nu doar cu amenajări grădini, ci și cu proiectarea, cu întreținerea, cu instalarea sistemelor de irigații, sisteme de drenaj, iluminat, toaletări arbori, tăieri copaci, ș.a.m.d.
Sursa: parcuri.ro
După cum observați, puteți să acoperiți toate lucrările necesare într-o grădină, fără să căutați firme diferite pentru varii activități. La ei puteți apela inclusiv pentru realizarea de iazuri înot, cascade, fântâni arteziene etc.
Tu ce grădină ți-ai dori?
Sper că v-am convins că grădinăritul este o activitate plăcută care aduce bucurie și relaxare. Lucrând în grădină, te conectezi cu natura, te relaxezi, te bucuri de frumusețea plantelor. Plus de asta, este și o modalitate bună de a te deconecta de la stresul zilnic.
Dacă ai o grădină generoasă, poți să cultivi o varietate mai mare de plante, de la flori colorate la legume și ierburi aromatice. Fiecare tip de plantă presupune o atenție și o îngrijire specifică, dar satisfacția de a vedea cum cresc și cum se dezvoltă plante este de neprețuit.
În cazul în care te-ai hotărât să îți amenajezi singur grădina, trebuie să înveți întâi care sunt nevoile diferitelor plante, inclusiv cantitatea potrivită de lumină, apă și nutrienți de care au nevoie. De asemenea, este util să înțelegi cum să gestionezi buruienile și dăunătorii pentru a-ți menține grădina sănătoasă și frumoasă.
Apoi, să nu uităm un aspect important. Grădinăritul poate fi o activitate individuală sau poate fi o modalitate minunată de a petrece timp în familie sau cu prietenii. Împărtășirea bucuriei de a vedea plantele crescând și de a culege roadele împreună poate crea legături puternice și amintiri de neuitat.
Dacă m-ați întreba pe mine ce fel de grădină mi-aș dori, v-aș spune din start că mi-aș dori o grădină cu multe flori colorate și plante aromatice. Aș planta trandafiri, lalele, bujori și crini pentru a avea o varietate de culori și parfumuri.
De asemenea, mi-ar plăcea să am o zonă dedicată legumelor și ierburilor aromatice, pentru a avea mereu la îndemână ingrediente proaspete pentru gătit. O parte din grădină aș dori să fie și un loc relaxant, cu foișoare sau băncuțe, unde să pot savura liniștea și frumusețea naturii.
Dar, bineînțeles, fiecare cu preferințele lui. Există diverse tipuri de grădini pentru care poți să optezi, fiecare cu caracteristicile și scopurile sale.
Iată câteva exemple de grădini în funcție de tipurile de plante alese:
- grădină exclusiv de flori – este o grădină dedicată cultivării diferitelor specii de flori, având o varietate de culori și forme care aduc frumusețe și armonie în peisaj.
- grădină de legume – în care se cultivă legume pentru consumul propriu. Aici poți găsi o varietate de plante cum ar fi roșiile, castraveții, morcovii, fasolea și multe altele.
- grădină cu ierburi aromatice – o grădină dedicată cultivării plantelor aromatice precum busuiocul, menta, rozmarinul sau cimbrul, utilizate în bucătărie pentru a da savoare mâncărurilor.
- grădină de plante suculente – o grădină populată cu plante suculente care au capacitatea de a stoca apă în frunze sau tulpini, fiind ideale pentru zonele aride sau pentru cei care doresc o îngrijire mai ușoară a plantelor.
- grădină de trandafiri – evident că este un spațiu dedicat trandafirilor de diverse soiuri și culori. Firește că acestea sunt unele dintre cele mai apreciate grădini, din cauza frumuseții și parfumului delicat al trandafirilor.
- grădini de plante medicinale – în care se cultivă astfel de plante cu proprietăți terapeutice, folosite în medicina tradițională sau alternativă pentru tratarea diferitelor afecțiuni.
În funcție de stilurile abordate, putem avea:
- grădină engleză – caracterizată prin simetrie relaxată ți aspect naturalist. Acest tip de grădină îmbină frunzișul bogat, florile perene și aleile curbe pentru a crea un peisaj plin de farmec și eleganță.
- grădina formală – se bazează pe ordine și simetrie, cu aranjamente precise de plante și garduri tăiate cu grijă. Este comună în stilurile francez și italian de design peisagiști
- grădină japoneză – una inspirată din estetica japoneză, această grădină este caracterizată prin simplitate, echilibru și armonie. Include elemente precum pietre, apă, plante verzi și structuri de lemn sau piatră.
- grădina mediteraneeană – conține plante rezistente la secetă, cum ar fi lavanda, ierburile aromatice. Iar ca elemente decorative predomină teracota și piatra.
- grădina tropicală – acesta este un paradis exuberant de plante cu frunziș luxuriant și flori colorate, evocând atmosfera călduroasă și umedă a regiunilor tropicale.
- grădina contemporană – combină forme geometrice, materiale moderne, caracterizată de simplitate, funcționalitate și eleganță minimalistă.
- grădina rustică – este caracterizată prin farmecul simplu și natural. Încorporează elemente tradiționale și materiale naturale pentru a crea un peisaj autentic și plin de caracter. Grădinile rustice folosesc adesea materiale precum lemnul, piatra și cărămizile vechi pentru construcția gardurilor, aleilor, pergolelor și altor elemente decorative. Plantele pot include flori sălbatice, ierburi aromatice, plante perene și arbuști ornamentali.
- grădină minimalistă – o oază de simplitate, claritate și eleganță. Grădinile minimaliste folosesc forme simple, sunt neaglomerate, cu spații deschise între plante și structuri care evidențiază simplitatea. Culorile predominate sunt cele cu nuanțe neutre, precum albul, griul, negrul și nuanțe naturale de verde. Plantele sunt simple: ierburi ornamentale, arbuști cu frunze subțiri și flori delicate etc.
În concluzie
Ei bine, acum că am ajuns la final, observați că designul grădinilor poate fi divers și poate reflecta o gamă largă de stiluri în acord cu preferințele voastre.
De la grădinile rustice, care aduc în prim plan farmecul natural al mediului rural, până la grădinile minimaliste care se concentrează pe simplitate și claritate, avem la dispoziție o sumedenie de opțiuni pentru a crea un spațiu exterior care să corespundă gusturilor și nevoilor individuale.
Orice ce ați alege voi, este important să avem un echilibru între estetică și funcționalitate, iar rezultatul să fie unul plăcut și relaxant de care să vă bucurați împreună cu cei dragi.
1 Comment